Cunosc oameni cu slujbe bune, salarii decente, cu casa lor, fără rate, fără copii și fără alte obligații, care se vaită tot timpul de bani, în condițiile în care le intră în casă lejer un cinci, șase, șapte mii de lei pe lună.

Ce fac oamenii ăia – și alții ca ei - cu atâta bănet, frate?! Avere? Că nici măcar niște vicii de oameni nu au.
Mie dacă mi-ar rămâne în casă măcar jumătate din banii care intră, aș fi beat tot timpul! Aș trăi zilnic de parcă ar fi ziua mea. De parcă tocmai mi-a născut nevasta. De parcă am câștigat la loto și de parcă tocmai a fugit Băsescu! Asta dacă nu ar fi băncile…
Dacă mi-ar rămâne măcar patru miare pe lună în cont, aș încerca, de exemplu, câte șapte, opt sticle de vin zilnic, din care i-ar plăcea și nevesti-mii măcar un pahar, iar cu restu’ de vin m-aș descurca eu, că-s oenolog ratat și nici nu-mi place să arunc mâncarea. Aș putea lua Steaua înapoi de la Gigi, cu tot cu stadion și aș putea da-o înapoi poporului dacă din venitul familiei mele ar rămâne la mine jumate, înțelegeți? D-aia nu înțeleg lăcomia. Nu iei nimic cu tine atunci când mori, dar strângi avere?
Iar eu sunt acuzat la rândul meu de ipocrizie, că cică pun la saltea, dar nu vreau să recunosc. Vrei să vorbim despre averea mea? Ok, uite cum stă treaba cu averea mea: am nevoie de șaptezeci de mii de euro doar ca să mă pot declara falit!





























































































FIDBEC