Un om exemplar

Imi permit nesimtirea sa fac un copy/paste.

Mai exact un scan / OCR / edit / copy / paste (ca sa nu ziceti ca n-am muncit deloc :P) pentru a va incanta cu o poveste care mie mi-a placut.

Daca ar fi fost scrisa de mine i-as fi dedicat-o cu drag domnului blogger Groparu, insa cum nu este nu pot decat sa i-o recomand cu caldura

Si tie la fel!

Enjoy!

             
Un om exemplar – by Fredric Brown

Când te uitai la Al Hanley, n-ai fi crezut vreodată că va ajunge ceva de capul lui. Iar dacă i-ai fi cunoscut povestea vieţii până în ziua când au sosit acloienii, n-ai fi ghicit niciodată cât de recunoscător o să-i fii după ce vei citi această povestire.

Când s-au petrecut lucrurile, Hanley era beat. Nimic neobişnuit — era beat de multă vreme şi dorea să rămână în starea aceea, deşi ajunsese în stadiul când îi venea foarte greu s-o facă. Rămăsese fără bani, apoi fără prieteni de la care să se împrumute. Parcursese lista cunoştinţelor abordabile până în punctul în care se putea socoti norocos dacă mai descoperea vreun nume pe ea.
Ajunsese în situaţia tristă de a fi nevoit să umble kilometri întregi până să întâlnească pe cineva cât de cât cunoscut, de la care să poată încerca să împrumute un dolar sau măcar câţiva cenţi. Plimbările prea lungi nimiceau efectul ultimei cinzeci - nu chiar complet, totuşi îngrijorător - , aşa că se găsea permanent în situaţia lui Alice din Ţara Oglinzilor pe când se aflase în compania Reginei de Cupă şi fusese nevoită să alerge cât putea de repede doar ca să rămână pe loc.
Cerşitul de la străini era exclus, deoarece curcanii începuseră să strângă şurubul şi dacă Hanley ar fi încercat să cerşească s-ar fi ales cu o noapte fără băutură într-o celulă, ceea ce ar fi fost realmente groaznic. Se găsea în stadiul în care douăsprezece ore de abstinenţă i-ar fi produs halucinaţii oribile şi fără sens, care pe lângă delirium tremens ar fi fost precum ciclonul pe lângă zefir.
(…)
Numele unui vechi prieten al lui Al era Kid Eggleston. Un fost boxer, masiv, dar cam boţit, pe care Hanley îl întâlnise în mod firesc într-un local unde Kid se angajase recent ca om de ordine. Nu trebuie să vă preocupe memorarea numelui sau antecedentelor acestui personaj, pentru că evoluţia lui în povestea noastră nu va fi prea lungă. De fapt, peste exact un minut şi jumătate va ţipa, apoi va leşina şi nu vom mai auzi deloc de el.
Daţi-mi voie să remarc, în treacăt, că dacă Kid Eggleston nu ar fi ţipat şi leşinat, n-aţi mai fi fost aici să citiţi povestea. Aţi fi fost, poate, undeva la capătul galaxiei, sub un soare verde, extrăgând minereu glanic. Nu v-ar fi plăcut defel, de aceea ţineţi minte că Hanley v-a salvat - şi încă vă mai salvează - de la soarta amintită. Nu-l judecaţi prea aspru. Dacă Trei şi Nouă l-ar fi luat pe Kid, lucrurile s-ar fi desfăşurat cu totul altfel.

Trei şi Nouă proveneau de pe Aclo, a doua (şi singura locuibilă) planetă a mai sus-menţionatului soare verde de la capătul galaxiei. Bineînţeles, Trei şi Nouă nu erau numele lor complete. Numele acloienilor sunt numere, iar numărul-nume complet al lui Trei era 389 057 792 869 223. Mai exact, aceasta ar fi transcrierea sa în sistemul zecimal.
Sunt sigur c-o să mă iertaţi că-i spun Trei, tot aşa cum tovarăşului său îi spun Nouă şi că-i fac să se adreseze unul altuia cu aceste nume. Ei nu m-ar ierta. Intotdeauna,un acloian se adresează unui semen al său folosind întregul număr şi orice prescurtare este nu doar nepoliticoasă, ci şi jignitoare. Totuşi acloienii trăiesc mai mult decât noi şi-şi pot permite să piardă timpul.

In momentul în care Hanley dădea mâna cu Kid, Trei şi Nouă erau vreo doi kilometri depărtare, pe verticală. Nu se aflau într-un avion sau într-o navă spaţială (şi, cu siguranţă, nici într-o farfurie zburătoare. Sigur că ştiu ce sunt farfuriile zburătoare, dar întrebaţi-mă despre ele altă dată. Acum vreau să mă ocup de acloieni). Se găseau într-un cub spaţio-temporal.
Cred că asta trebuie să v-o explic. Acloienii descoperiseră -aşa cum s-ar putea să descoperim şi noi cândva - că Einstein avusese dreptate. Materia nu poate atinge o viteză superioară celei a luminii fără să se transforme în energie. Nici voi n-aţi vrea să vă transformaţi în energie, nu-i aşa? Nici acloienii n-au vrut, atunci când au început să exploreze galaxia.
Aşa au descoperit că pot călători mai repede decât lumina, dacă simultan se deplasează prin timp. Adică prin continuumul’ spaţio-temporal, nu doar prin spaţiu. Deplasarea lor de la Aclo şi până la Pământ acoperea o distanţă de 163 000 de ani-lumină.
Deoarece simultan se întorceau în timp cu 1630 de secole, timpul scurs pentru ei era zero. La întoarcere aveau să călătorească 1630 de secole în viitor şi să ajungă în punctul de plecare din continuumul spaţio-temporal. Sper că înţelegeţi ce vreau să spun.

Oricum, acest cub, invizibil pentru locuitorii Terrei, se afla la doi kilometri deasupra Philadelphiei (nu mă întrebaţi de ce au ales Philadelphia - nu ştiu de ce ar alege cineva oraşul acesta, indiferent de scop). Staţiona acolo de patru zile, timp în care Trei şi Nouă captaseră şi studiaseră emisiunile radio-TV, până ce fuseseră în stare să înţeleagă şi să vorbească limbajul predominant.
Desigur, nu pricepuseră nimic din cultura şi din societatea noastră. Vă puteţi închipui pe cineva încercând să-şi reprezinte viaţa locuitorilor Pământului dintr-un amestec de concursuri cu premii, telenovele, talk-show-uri şi filme horror?
De fapt nici nu le păsa de starea civilizaţiei noastre, atâta vreme cât nu se dovedea atât de evoluată încât să constituie o ameninţare pentru ei - iar până la sfârşitul celor patru zile căpătaseră această certitudine. Nu-i puteţi condamna că şi-au format asemenea părere - oricum, era corectă.
-  Coborâm? întrebă Trei.
-  Da, răspunse Nouă, iar Trei se încolăci pe comenzi.

-  …sigur că te-am văzut boxând, spunea Hanley. Şi erai chiar bunicel, Kid. Treb’e c-ai avut un impresar prost, altfel ai fi ajuns sus de tot. Aveai stofă. Ce-ai zice d-un păhărel, colo-n colţ?
-  Pă banii tăi sau p-ai mei, Hanley?
-  Păi, acu’ sunt cam lefter, Kid. Da’ am nevoie d-un păhărel. Dă dragul vremurilor dă demult.
-  Ai tu nevoie d-un păhărel cum am io nevoie d-o gaură-n cap. Eşti deja beat şi-ai face mai bine să te trezeşti până n-ai halucinaţii.
-  Le am deja, zise Hanley. Da’ dă-le-ncolo. Uite, tocmai au ajuns în spatele tău şi vin spre noi.
In mod cu totul iraţional, Kid Eggleston se întoarse şi privi. Urlă şi leşină. Trei şi Nouă se apropiau. în spatele lor se întrevedea conturul ceţos al unui cub cu latura de şase metri. Modul în care cubul exista şi în acelaşi timp putea înspăimânta pe oricine. Probabil că asta îl speriase şi pe Kid.

Trei şi Nouă n-aveau nimic înspăimântător. Erau vermiformi, lungi de vreo cinci metri (dacă se întindeau) şi groşi de treizeci de centimetri la mijloc, îngustându-se spre extremităţi. Aveau o plăcută culoare albastru-deschis şi nu deţineau organe de simţ vizibile, aşa că nu se ştia unde le era capul şi unde coada - ceea ce oricum nu conta, amândouă fiind identice.
Deşi se îndreptau spre Hanley şi spre - acum - inconştientul Kid, faţa nu li se putea deosebi de spate. Adoptaseră obişnuita lor poziţie încolăcită. Şi pluteau în aer.
-  Salut, băieţi, zise Hanley. Mi-aţi speriat prietenii’, fir-aţi să fiţi. Iar el mi-ar fi cumpărat ceva dă pileală, după ce m-ar mai fi ascultat o vreme. Aşa că-mi sunteţi datori.
-  Reacţie ilogică, zise Trei către Nouă. La fel ca şi a celuilalt specimen. Ii luăm pe amândoi?
-  Nu. Celălalt, chiar dacă-i mai mare, este în mod evident mai firav. Un specimen e suficient. Hai!
Hanley făcu un pas înapoi.
-  Dacă-mi daţi de băut, e-n regulă. Altfel vreau să ştiu încotro?
-  Aclo.
-  Să merg pă jos pân-acolo? Ascultă, şefu’, nu fac un pas pân’ nu-mi iei ceva dă pileală.
-  Inţelegi ce spune? îl întrebă Nouă pe Trei. Trei clătină din cap.
-  Il luăm cu forţa?
-  Nu-i necesar, dacă vine de bunăvoie. Vrei să intri în cub, creatură?
-  Aveţi băutură-năuntru?
-  Da. Intră, te rog.
Hanley păşi spre cub şi pătrunse în el.
(…)
-  Suntem în interspaţiu, îi spuse lui Nouă. Propun să rămânem aici până studiem mai amănunţit specimenul şi ne putem lămuri dacă se potriveşte sau nu scopurilor noastre.
-  Ei, băieţi, ce s-aude cu pileală aia?
Hanley devenise neliniştit. Mâinile începuseră să-i tremure, iar pe dinăuntrul şirei spinării îi mişunau păianjeni.
-  Pare să sufere, observă Nouă. Poate de foame sau de sete. Ce beau creaturile acestea? Peroxizi de hidrogen, ca noi?
-  Cea mai mare parte din suprafaţa planetei lor este acoperită cu apă care conţine clorură de potasiu dizolvată. Să sintetizăm nişte apă?
-  Nu! răcni Hanley. Nici măcar apă fără sare. Vreau ceva dă băut! Whisky!
-  Să-i analizez metabolismul? întrebă Trei. Cu intrafluo-roscopul durează doar o secundă.
Se desprinse de pe comenzi şi porni spre un aparat ciudat. Nişte luminiţe clipiră, iar Trei rosti:
-  Ciudat! Metabolismul lui depinde de C2H5OH.
-  C2H5OH?
-  Da, alcool - în cea mai mare parte. Diluat într-o anumită proporţie de H2O, dar fără clorura de sodiu prezentă în oceanele lor. Plus cantităţi infime din alte ingrediente. Se pare că, cel puţin de-o lungă perioadă de timp, numai asta consumă. Elementul este prezent în proporţie de 0,234% în vasele sanguine şi în creier. Se pare că întregul lui metabolism se bazează pe el.
-  Băieţi, cerşi Hanley, mor. Ce-ar fi să lăsaţi pălăvrăgeala şi să-mi daţi ceva!                                                                      
-  Aşteaptă, te rog, răspunse Nouă. îţi voi prepara ceea ce ne ceri. Să adaug psihomerul.
Se aprinseră alte luminiţe şi Nouă trecu în colţul cubului, care adăpostea laboratorul. Meşteri ceva şi reveni în mai puţin de-un minut. Purta un recipient ce conţinea aproape doi litri de lichid limpede, chihlimbariu.
Hanley îl adulmecă, apoi sorbi. Suspină.
-  Am murit şi sunt în rai. Asta-i usquebaugh, nectaru’ zeilor. Nu mai există băutură ca asta.
Trase o duşcă zdravănă, care nici măcar nu-i arse gâtlejul.
-  Ce-i aceea? întrebă Trei.
-  O formulă destul de complexă, adaptată nevoilor sale. Cincizeci la sută alcool, patruzeci şi cinci la sută apă. Celelalte ingrediente includ toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie organismul lui, în cantităţi adecvate şi insipide. Plus alte elemente, în cantităţi infinitezimale, pentru a-i îmbunătăţi gustul conform standardelor lui. Pentru noi ar avea un gust groaznic, chiar dacă am putea bea alcool sau apă.
Hanley oftă şi mai trase-o duşcă. Se clătină puţin. Se uită la Trei şi rânji.
-  Acum ştiu că voi nu existaţi, le declară.
-  Ce vrea să spună? întrebă Nouă.
-  Procesele lui de gândire par complet ilogice. Mă îndoiesc că membrii speciei ar fi buni de sclavi. Vom verifica însă, bineînţeles. Care ţi-e numele, creatură?
-  Ce contează numele, amice? sughiţă Hanley. Spune-mi cum v’ei. Voi, băieţi, sunteţi pr’etenii mei ăi mai buni. Puteţi să mă duceţi o’iunde, doa’ să-mi spuneţi când ajungem acolo.
Bău cu sete şi se prăbuşi pe podea. Sunete ciudate se-auzeau dinspre el, dar nici Trei nici Nouă nu le putură identifica drept cuvinte. Sunau cam aşa: „Zzzz, glup… Zzzzz, glup… Zzzzz, glup”. încercară să-1 trezească, însă nu reuşiră.
Se mulţumiră atunci să-1 observe şi să facă unele teste. Trecură ore întregi până ce Hanley se trezi. Se ridică, se holbă la ei şi zise:
-  Nu cred. Voi nu existaţi. Pentru Dumnezeu, daţi-mi repede ceva de băut.
Ii dădură din nou recipientul; Nouă îl reumpluse deja. Hanley bău şi închise ochii, extaziat:
-  Să nu mă treziţi.
-  Dar eşti treaz.
-  Atunci nu m-adormiţi. Tocmai mi-am dat seama ce-i asta. Ambrozie. Aia de-o bea zeii.
-  Cine sunt zeii?
-  Nu sunt. Dar asta beau. In Olimp.
-  Proces de gândire complet ilogic, spuse Trei. Hanley ridică recipientul.
-  Aici i-aici, acolo i-acolo, declară el, şi beau pentru amândouă.
-  Ce ştii despre Aclo?
-  Acolo nu există chestii ca voi, băieţi. Da’ beau pentru voi. Bău din nou.
-  Prea lipsit de inteligenţă ca să poată fi instruit, ar putea fi utilizat la muncile fizice, spuse Trei. Dacă dovedeşte destulă vigoare, putem propune un raid asupra planetei. Are o populaţie de trei-patru miliarde de locuitori. Am putea folosi forţa de muncă necalificată - trei-patru miliarde ne-ar fi de mare ajutor.
-  U’a! se pronunţă şi Hanley.
-  Nu pare să-şi coordoneze mişcările prea bine, comentă Trei gânditor. Dar poate că are forţă fizică. Creatură, cum să te numim?
-  Spuneţi-mi Al. Hanley încerca să se scoale.
-  Acesta este numele tău, sau al speciei tale? In ambele cazuri, este denumirea completă?
Pământeanul se sprijini de perete şi stătu o clipă pe gânduri:
-  Al speciei. E p’escurta’ea de la… stai că vă zic pă latineşte. Şi-1 spuse pe latineşte.
-  Vrem să-ţi testăm vigoarea. Aleargă de la un perete la altul al cubului până oboseşti. Iţi voi ţine eu recipientul cu hrană.
Luă recipientul din mâinile lui Hanley, dar bărbatul se repezi după el.
-  Inc-o duşcă. Numa’ o duşculiţă. Dup-aia ale’g pent’u voi. Ale’g şi pent’u p’eşedinte.
-  Poate că are realmente nevoie de băutura aceea. Dă-i-o! S-ar fi putut să fie ultima duşcă de care ar mai fi avut parte pentru multă vreme, aşa că Hanley bău cu nădejde. Apoi flutură vesel mâna spre cei patru acloieni care păreau să-1 urmărească şi spuse:
-  Ne vedem la sosi’e, băieţi! Cu toţii. Şi să pa’iaţi pe mine. Pot să mai iau o duşculiţă?
Mai luă o „duşculiţă” - de data aceasta una într-adevăr mică - vreo cincizeci de grame.
-  Ajunge, spuse Trei. Acum aleargă.
Hanley făcu doi paşi şi căzu cu faţa în jos. Se răsuci pe spate si rămase acolo cu un zâmbet extaziat pe faţă.
-  Incredibil, comentă Trei. Probabil că încearcă să ne păcălească. Verifică, Nouă!
Nouă îl testă.
- Incredibil, repetă şi el. De-a dreptul incredibil după un efort atât de redus, dar e inconştient - atât de inconştient încât nu simte nici măcar durerea. Şi nu se preface. Specia este complet inutilă pentru Aclo. Ne pregătim de întoarcere. Pe acesta îl luăm, conform ordinelor, ca specimen pentru grădinile zoologice. Merită să-1 avem. Din punct de vedere fizic, este cea mai stranie creatură pe care am descoperit-o pe milioanele de planete cercetate.
Trei se încolăci pe comenzi folosindu-şi ambele extremităţi pentru a manevra mecanismele. Trecură o sută şaizeci şi trei de mii de ani-lumină şi 1630 de secole, anulându-se reciproc atât de complet şi de perfect încât parcă nici nu se mişcaseră prin spaţiu sau timp.

In capitala planetei Aclo, care guvernează mii de planete utile şi care a explorat milioane de planete inutile - cum ar fi Pământul - Al Hanley ocupă o imensă cuşcă din sticlă în centrul grădinii zoologice, ca un specimen extraordinar ce este.
In mijlocul cuştii se află un bazin din care Hanley bea adesea şi în care a fost văzut scăldându-se. Bazinul este permanent umplut cu o băutură mai delicioasă decât orice delicatesă; faţă de cel mai bun whisky pământean, este precum cel mai bun whisky pământean faţă de rachiul de drojdie preparat într-o oală coclită, în plus, este îmbunătăţită - fără a-i afecta gustul - cu toate vitaminele şi mineralele necesare metabolismului uman. Nu provoacă mahmureală sau alte efecte neplăcute.
Această băutură îl încântă pe Hanley în aceeaşi măsură în care uimitoarea sa conformaţie îi încântă pe vizitatorii grădinii zoologice, care se holbează extaziaţi şi apoi citesc eticheta de pe cuşca lui. Aceasta începe cu denumirea speciei într-o latinească aproximativă, aşa cum Al le-o dezvăluise prietenilor săi Trei şi Nouă:

ALCHOOLICUS ANONYMUS

Se hrăneşte cu C2H5OH, fortificat cu vitamine şi minerale. Din când în când este sclipitor, dar complet ilogic.
Nivelul forţei: Poate efectua numai câţiva paşi fără să se prăbuşească. Evident fără utilitate de întrebuinţare, dar un exemplar fascinant al uneia dintre cele mai stranii forme de viaţă descoperite în Galaxie.
Habitat: Planeta a III-a a Soarelui JX6547-HG908.

Fiind o formă de viaţă atât de stranie, acloienii l-au supus unui tratament care-1 face practic nemuritor. Iar asta-i bine, fiindcă este un specimen zoologic atât de interesant încât dacă ar muri vreodată, ei ar putea dori să revină pe Pământ după altul. Şi s-ar putea să nimerească peste mine, sau peste voi — iar noi am putea avea ghinionul să fim, din întâmplare, treji. Ceea ce ar fi foarte rău pentru toţi.

               
Un om exemplar
Arena - Fredrik Brown
Colectia Nautilus - Editura Nemira, 1999
Toate drepturile rezervate

Explore posts in the same categories: Default