Mariachi me acompana cuando canto mi… manele
Port inconştient un respect deosebit faţă de oamenii care duc după ei instrumente muzicale. Probabil din cauză faptului că eu n-am apucat niciodată (său încă) să fiu ce sunt ei, cu toate că mi-am dorit dintotdeauna. Mă visez deseori - în fanteziile mele - susţinând un concert pentru vioară şi orchestră în faţă a sute de oameni şi culegând apoi laurii. Dar… asta… este… altă… poveste…
De fiecare data când zăresc un artist nu mă poţ abţine să nu îl privesc admirativ, promitandu-mi că dacă eu n-am să reuşesc într-un final, măcar copilul meu să poată studia un instrument muzical. Să poată, să vrea şi să-i placă, doar în aceste condiţii voi încerca să-i cultiv această mesterie, de aceea sper din toată inimă să-mi moştenească urechea muzicală. Şi să nu-mi moştenească înălţimea! Dar… asta… este… altă… poveste…
Mă dau în vânt după coarde! Instrumentele cu coarde, că să nu laş loc de interpretări. Cu clapele e mai greu pentru că fie pianul este destul de greu de cărat în spate la repetitii, fie clapele - spre totalul meu dezacord - sunt ataşate de cele mai multe ori de un instrument dubios cu burduf care se ţine pe burtă. Dar… asta… este… povestea… altcuiva, tot Adrian îl cheamă dar este mai brunet decât mine şi chiar şi mai scund!!!
De fiecare data când văd pe cineva ducând un instrument de cântat în spate nu mă poţ abţine să nu zâmbesc cu admiraţie. Până zilele trecute când un grup de băieţaşi profanau de-a dreptul spiritul unei biete chitare, “pozand” în plină stradă în ipostaze gen Ştefan Bănică (era să zic Elvis, Doaaaamne iarta-mă…) fără pic de ruşine şi mai mult decât atât, fără a avea absolut nimic în comun cu bietul instrument. Mi-a fost dat să asist la o scenă de-a dreptul grotească căci chitară + cocalar = orice altceva dar nu love! Erau la fel de naturali precum o gaşcă de cimpanzei într-un office ultramodern. Erau chiar mai emfatici decât colegii mei de la hardware!
Într-un final m-am împăcat cu acel episod demn de estetică uratului dar tot nu m-am lămurit; de ce se purtau cu biată chitară că şi cum ar fi fost a lor?!?!
ianuarie 22, 2008 at 6:25 pm
de cocalari… cred ca d-asta o purtau dupa ei…si ca sa agate gagici!
ianuarie 22, 2008 at 7:18 pm
da pe aia cu tobe din moghiorosi i-ai colimatat?
ianuarie 23, 2008 at 1:20 am
Bai Calasule, tu ma mai citesti in ziar? Da’ prietenii tai? Da’ sincer! (ca daca e asa cum banuiesc io, inseamna ca pot sa ciordesc idei ba d-aci, ba de la Groparu…
ps: dupa cum vezi, am o problema. cred ca o sa renunt sa mai intru pe blogu’ tau, ca e ca si cum as da la dusuri peste gagici superbe si goale si-mi vine stf
ianuarie 23, 2008 at 1:21 am
* Calarasule, scuze. Cred ca in gand iti spusesem altcumva si de-asta am gresit
ianuarie 23, 2008 at 12:17 pm
@Raluca
gagici? cimpanzei femele, poate…
@macabroo
n-am mai traversat parcul ala de luni de zile. s-a… manelizat de tot?
ianuarie 23, 2008 at 12:18 pm
Draga Julius (aici “draga” n-are sens peiorativ, nici macar conotativ…),
Ma-ncanta senzatiile pe care ti le provoc dar sa stii ca astia buni, ca mine, sunt de obiceiori luati deja, ori gay…
oooo, nu sari, eu sunt d-ala luat deja
iulie 16, 2008 at 11:01 pm
Nu as vrea sa credeti ca vorbesc in clisee dar pot sa va spun ca am un prieten care din pacate pentru el face partea din minoritatea etnica atat de des intalnita si care la prima vedere este un exponent de marca. Cu toate astea omul a facut facultate cu bursa (nu sociala, nu pentru minoritati) si aici urmeaza partea interesanta, este unul dintre cei mai buni chitaristi pe care ii cunosc (si pe mine ma cam preocupa minunea cu mi si sol re la mi) si pot sa va spun ca am cantat cu el de la Purple la Phoenix si de la Pink Floyd la Nirvana. Intr-adevar faptul ca e tigan vine ca rezultatul unei expectorari in oala de orez.