“O veste bună venită dintr-o ţară depărtată e ca apa proaspătă pentru un om”… ameţit? (Proverbe)

Duminică dimineaţă, after party, 7:35 am.
Execut o aterizare forţată din pat, dealtfel singura mişcare în măsură să mă convingă să mă ridic. Nu că aş fi avut vreo treabă, dar trebuia să găsesc urgent ceva care să-mi stingă focul din stomac. Aşa păţesc eu în fiecare duminică dimineaţă - din motive independente de mine, am o sete duminică dimineaţă de abia dacă mă pot abţine să nu beau direct din acvariu. Câteodată chiar îmi iese!
În fiecare duminică dimineaţă ajung inevitabil la aceeaşi concluzie - cea mai bună băutură din lume nu este nici berea, nici vinul, nici vodca sau whys  brandy şi în nici un caz diverse combinaţii dintre acestea. Cea mai bună băutură este apa minerală rece şi acidulată. O afirmaţie pentru care aş fi capabil să ucid într-o conjunctură precum cea de duminica dimineaţa dar total lipsită de sens dacă mă întrebi într-o sâmbătă seară, de exemplu.
M-am adunat de pe podea înjurând că nu deţin decât patru membre ajutătoare şi cu un ochi întredeschis am pornit în căutarea licorii de Tuşnad sau Harghita, sau alte meleaguri ai căror locuitori au impresia că dacă deţin, ce-i drept, cea mai bună apa din lume (pe lângă care evian sau perier sunt defapt pipi de oaie) au şi dreptul la o ţara a lor liberă şi independentă. ..
De bine ce ajung pe dincolo sună telefonul:
 -Bună dimineaţă, zice o voce bătrână cu accent oltenesc.
 -Bună dimineaţă, mint eu cu neruşinare.
 -Familia Tunaru?
 -Nu domnule, greş… şi aud receptorul lovind furca. Cu plăcere, mint din nou închizând şi eu dar de la buton, pentru că am telefon mai şmecher decât oltenii.
Apa ioc! Scursei (sâc!) o sticlă care nu era nici plină, nici aburindă, aşa cum era în vis. Hai să încerc cu nişte Fanta, zic, şi…

ŢÎÎÎÎÎÎÎÎR, făcu din nou telefonul, la câţiva centimetri de urechea mea.
 -Familia Tunaru?!
 -Nu, vă rog să verific… zbang!
Sucul “de portocale” are gust mult mai naşpa chiar şi decât apa de la peşti…

ŢÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎR!!!
 -FAMILIA TUNARU?!?!?!
 -NU! Ce număr aţi for…
 -Domnule, nu mai ridicaţi de acum încolo dacă nu sunteţi domnul Tunaru!!! Zbang!
După care a mai sunat de vreo trei ori, prilej pentru mine să-i răspund şi să închid în secundă următoare, cu speranţa că am să-i fac dimineaţă cel puţin la fel de bună că a mea.
Telefonul meu, oricât de şmecher ar fi, nu are caller ID din păcate. Că tare mi-aş mai fi continuat distracţia, transpunandu-mă de câteva ori în nenea Tunaru şi căutandu-l înapoi pe individ, la o oră imposibilă, ca de exemplu atunci când ar dormi el mai bine în inimă nopţii, pe la 8 seară…
Atât!
  
PS:
O săptămâna excelentă!

Explore posts in the same categories: Din cotidian