Cine este number one? Conquiztador
Mă uitam zilele trecute cum stăteau reporterii călare pe parlamentari - după faza cu Talpeş surprins de camere în timp ce se juca cu un cuţit în direct în plen a venit rândul altuia. Ăsta se dădea pe mess şi juca Conquistador Conquiztador pe banii noştri.
Cu microfonul în gură şi cu dovada de necontestat pe casetă, luat prin surprindere, încerca s-o dreagă cumva, nu că nu el, că decât un pic, că da, până la urmă, se juca…
Se juca, zice, pentru că “Conquistador este un joc de logică care mi l-a recomandat un coleg”.
Da, parlamentar, aveaţi alte aşteptări? Joc de logică zicea păcătosul, şi nu greşea… Cu puţin bun simţ - ceea ce nu e chiar rău - cu puţină intuiţie - la fel - dar de cele mai multe ori din pură întâmplare e LOGIC că până la urma vei apăsa pe unul dintre cele doua, sau patru butoane, nu? It’s GOT to be something!
În mare parte întrebările sunt dubioase, îţi dau senzaţia că au fost ciordite şi traduse prost de pe un Trivia din Coreea de Nord. Adică, cât de incult să fii şi să nu fi citit la viaţa ta cine a fost preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional în 1814? Sau cât de cretin eşti de nu-ţi dai seama că Mariam Johnson a fost campion judetean la curling, nu la triatlon…?
Aşadar jucaţi Conquiztador, numărul unu în trafic printre siturile româneşti de divertisment, dar… fără număr, fără număr, fără număr…
martie 11, 2008 at 2:27 pm
mah… 1814? cre’ca nici ta’su lu’ de Coubertin nu se nascuse
martie 11, 2008 at 2:38 pm
aaaa.conquiztador :-), z, astea
martie 11, 2008 at 3:28 pm
aha
martie 11, 2008 at 6:48 pm
hei, nu fi rau. romanii sunt inculti:
habar nu au cate mg de proteine contine juma’ de kila de ceapa, ce drac, nici atata lucru sa nu stie?
martie 11, 2008 at 9:33 pm
Conchizdator (:P) asta e atat de cunoscut, ca asta e doua oara cand am auzit de el, prima data fiind in stirea respectiva
Oi fi inculta…
martie 12, 2008 at 12:20 am
Şi, şi…a aflat în ce an s-a născut Adi Ţiganul Minune?
martie 12, 2008 at 11:52 am
Numa întrebări de cultură generală nu sunt alea. Cum se zice în ţigăneşte la nu ştiu ce sau când s-o scărpinat ultima oară Mircea cel Batrân în cur ori dacă un autobuz pleacă din Iaşi cu 150 km/h şi trece pe lângă o doamnă ajunsă la menopauză atunci câte picioare are o pisică ?
martie 12, 2008 at 11:59 am
gen da, cam asa :))