Every dog has his day

Eram la şcoală, la vârstă la care puteam deja să simt aşa, că nişte furnicături prin oarece zone ale corpului, chestii despre care aveam să aflu ceva mai târziu că se numesc erecţii. Din cauza faptului că nu aveam pile învăţătoarea mă punea întotdeauna numai cu urâte în bancă! Regulile erau făcute în aşa fel încât să nu ai nici o şansă s-o schimbi pe colega, nici în clasă, nici la munca partriotică (la cules de frunze de nu-ştiu-ce copac sau la adunat ghinde), nici la ora de sport când trebuia s-o ajuţi pe urâtă să facă flotări, nici în drumeţii, nici în corul şcolii! Nu mai zic că ne obliga să ne ţinem şi de mână pe stradă!!! Nicăieri nu puteam scăpa de colega din oficiu, la teatru şi la film tot lângă ea trebuia să stau! Am avut o învăţătoare comunistă, v-am zis…

Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară (păcat de dimineaţa frumoasă..) plecam cu urâta lângă mine pe una dintre banchetele din autocar, în excursie. Era aşa de grasă urâta că nu puteam vedeam de ea pe geam, era aşa de urâtă grasa încât chiar dacă aş fi avut ceva spaţiu să privesc peisajul, m-aş fi uitat oricum în scârbă… O să spuneţi că sunt crud şi că  există o lege a compensaţiei, că poate avea alte calităţi în schimb, poate era deşteaptă… ei bine, nu avea calităţi în schimb! În schimb era şi agasantă şi băgăcioasă! O fi existând într-adevăr o lege a compensaţiei, dar ea or nu auzise de ea, ori prefera,  nu ştiu din ce motiv, clandestinitatea.
La primul popas pândeam momentul şi o trimiteam departe, să-mi cumpere ceva, prefăcându-mă că îmi scrântisem piciorul. În două minute se dădea adunarea în autobuz iar eu profitam din nou spunându-i însoţitorului care venea să verifice dacă suntem toţi că locul din dreapta mea chiar este liber!
Nu m-am bucurat prea mult… În nici o oră o altă urâtă (astea aveau întotdeauna o relaţie specială) avea să pună capăt fericirii mele temporare, dându-şi seamă că-i lipsea colegă preferată şi anunţând învăţătoarea…

Nu mai are nici o importanţă ce-a urmat după asta, fleacuri: şedinţă cu tata tuns la şcoală, bătaie cu furtunul de la maşina de spălat, nu afară, nu Moş Gerilă, nu Gala Desenului Animat, etc! FLEACURI! Ceea ce a fost cu adevărat memorabil e că pentru o oră în viaţa mea - şi apoi încă vreo câteva săptămâni după întâmplare în ochii colegilor mei băieţi - AM FOST DUMNEZEU!

Explore posts in the same categories: Default