Din oraşul în care nimic nu e ceea ce pare

Frizerul meu este un om foarte ocupat. În timp ce mă tunde îşi cere scuze şi răspunde la mobil. Iniţial nu puteam înţelege de ce un tânăr în putere îşi pierde vremea într-o frizerie de cartier pe un salariu de nimic. Mai apoi, cu fiecare apel preluat de către acesta de pe telefonul lui cât juma’ din salariul meu, am început să înteleg: frizerul meu e de fapt broker!

Ee, nu chiar broker, dar pe acolo pe undeva. Pentru că în 20 de minute a “chemat fetele alea la interviu”, a închiriat trei apartamente, a vorbit cu un anume “Naşu” despre “parcul auto” şi a “dat drumul în chilu’ meu” celor două camioane cu marfă din vamă.
Da, şi tot timpul ăsta vroia cu foarfecele! Eu îi spusesem clar, încă de când mă aşezam pe scaun:
1. să nu îndrăzneşti să-mi mai pui scândura aia sub fund ca să stau mai sus, nu mai suport (!!!);
2. nu cu foarfecele! nu e nevoie! nr. 2 cu maşina de tuns şi asta e, plătesc, îţi las şi tie ceva şi plec, terminăm repede, poate mai avem şi alte treburi!”

Nu s-a putut, cerusem prea mult. Să-i ceri unui frizer să stea departe de foarfecă e ca şi cum ai avea pretenţia ca ospătarul să nu-ţi scuipe un supă atunci când nu-i place moaca ta.

Am plecat tuns, dar frustrat. În încercările mele de a-mi găsi rostul în viaţă, meseria de frizer era exclusă de mult de pe lista posibilitaţilor. I can do what you do, easily, believe me, doar dă-mi o maşină de tuns şi 5 minute. And then get me a real job!
Dar aparenţele înşala, ca să folosesc un şablon. Viaţa ne învaţă cel puţin odata pe zi că… de fapt e altfel… Dacă aş fi avut şi MBA-ul aş fi plecat din frizerie direct să mă spânzur. Sau pe Lacul Morii, să mă arunc cu un server big tower legat de gât şi cu o foarfecă înfiptă în aortă. Tot ce-am putut face însă, de dragul păstrării ordinii sociale şi dreptăţii pe Pământ, tot ce mi-a stat în putinţă să fac pe moment întru perpetuarea orânduirii fireşti a lucrurilor, tot ce am găsit de cuviinţă a comite a fost doar un gest deplorabil şi reprobabil: i-am lăsat fix 8,5 lei!

Explore posts in the same categories: Întâmplări, povestiri, relatări, păţanii

Tags: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 Comments on “Din oraşul în care nimic nu e ceea ce pare”

  1. ametzitul Says:

    păi să nu-ţi vină să-ţi laşi pleată? :)

  2. akaty Says:

    Bah!!! Atat a ajuns un tuns in tara aia???? Cand am plecat eu era 3 lei!!!! A dracu inflatie mai aveti mah!

  3. Retoric Says:

    nu mai pot cu pleata, man, nu mai am nervi s-o “intretin”

    Cata, “in tara aia” huh…?
    Pai e frumos mah, suedezule? :P

  4. macabroo Says:

    Frateee… skin headz ruleaza vara asta tropicala.. clar?

  5. Cristi Says:

    Si cica ii scump 8,5 lei ? da de 12 pana la 15 ce zici ? Pentru un nenorocit de tuns scurt obisnuit fara nimic altceva. Vai ca de as putea, m-as tunde singur.


Comment: