De prin sat adunate…

Stăteam la un stop pe lângă Herăstrău zilele trecute. Lângă mine trei tineri cu pancarte făceau cunoscut faptul că la Romexpo s-a deschis tărg de carte. Dintr-un Aston Martin cât un vapor, un nene în trening se uita la ei cu o unghie între dinţi şi-şi spunea, probabil, în gând: ‘Aide bă, mă leşi, că io sigur citind cărţi am făcut bani ca să-mi iau maşina asta…
Cliseu, zic, nimic neobişnuit. Îi văd, îi vezi, sunt peste tot şi câteodataă mă înveninez, rahat, mă oftic şi cârtesc! Dar cel mai rău mă doare atunci când gândesc la rece şi îmi dau seama că, în ceea ce-l priveşte pe nenea de la volanul limuzinei, aş putea foarte usor să fiu de acord cu felul în care gândeşte…

***

Oare de unde obiceiul ăsta, să-ţi pui copilul de 6-10 ani să ocupe locul în tramvai? E obosit? A făcut ore suplimentare?! Are reumatism?!
Găliganul care se înghesuia ieri să stea pe scaun în tramvai avea deja vreo 12 cred, dar parea clar mult mai obosit decât un tinerel de 8 ani, cu toate că pe de altă parte plesnea de bunăstare – bucălatu’ lu’ mama, creţ şi blond aşa, fix cum n-aş vrea să fie fiu-miu. Pentru că io nu-s creţ şi nici blond :|   În fine, prima dată i-a fost sete şi i-a dat mamica suculeţ (mămica stătea în picioare lângă el). Dup-aia a vrut să vadă câţi prieteni are online şi i-a dat mami iPhone-ul. După ce a butonat un pic s-a extenuat şi mai rău şi a simţit nevoia de o gustare. Ia dat mami bakerolls, Snikers şi banană. După încă vreo 5 minute nu mai avea stare, întreba din secundă în secundă cât mai e de mers, de ce aşa de mult, etc. Femeie, îmi venea să-i zic, cât îmi dai să te scap de el? Hai că nu cer mult, îmbinăm utilul cu plăcutul, să fie toată lumea mulţumită.

***

Tot din stradă relatez următoarea fază, surprinsă atunci când mi se terminase bateria de la player:
- Fatăăă, uite de ce au stricat ăştia patinoarul, ca să pună meciuri!!! (Notă: Patinoarul ÎN AER LIBER Drumul Taberei, transformat temporar şi în scopuri electorale din teren viran în terasă adhoc cu ecran mare pentru microbişti).
Păi da, vroiam să-i zic, naşpa! Că nici eu nu m-aş uita la fotbal nici dacă ar juca echipa Mondială contra echipei de pe Marte, dar fatăăă, ar fi fost chiar aiurea să lase în continuare patinoarul ÎN AER LIBER, la naiba! 40 celsius în aer, zero grade la nivelul picioarelor, gândeşte-te cât de greu ţi-ar fi fost să te hotărăşti cu ce te îmbraci şi ce gentuţă să-ţi iei cu tine la plimbare pe gheaţă…

Explore posts in the same categories: Direct din inima strazii

Tags: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 Comments on “De prin sat adunate…”

  1. WhiteWolf Says:

    So,I’ll be the first who….
    Nush’, pana la urma – vorba aia- blogul tau, piticii tai, pierderile tale temporare ale facultatilor mintale. In mod normal n-ar prea trebui sa ma amestec si nici sa imi pese.
    Da’ tot nu ma pot opri sa gandesc ca daca de acum, din Iunie, te-ai apuca de hacuit plozii tramvaiestelor, prin iulie-august, te transformi naibii in serial killer de la canicula.
    Mare grija ! :P

  2. Morticia Says:

    povestea cu ala micu’ din tramvai este exact ca in cartea lui Duteurtre – “Fetitita si tigara”, unde personajul este invadat de copii din toate partile, ba in autobuz, unde nu ii cedeaza locul – si aici vorbeste exact ca tine, despre cat de “obositi” sunt ei de stau jos si fac o galagie infernala, ba au gradinita langa locul sau de munca, mai precis langa biroul sau… povestea nu se incheie aici, dar nu am sa dezvolt subiectul. daca vrei, poti citi cartea. mie mi-a placut.
    imi place si ce citesc aici… :)

  3. sammas Says:

    despre nenea cu Aston , cred ca ai avut noroc, spre deosebire de mine careia i se strange si acum stomacul cand ma gandesc la nenea din fata mea de la stop, care isi atarnase mana peste portiera, iar mana avea….la degetul mic….o ditamai unghia….mai mult nu pot spune..mi-e rau deja.

  4. WaTzaP Says:

    HAHAHAH, deci eu te adaug a “aia de-i citesc fara sa stie”…scrii prea mirific dom`le.

    acuma nu stiu, daca sa comentez cu “haha =))))” sau sa nu comentez deloc….pentru ca dupa ce am citit posturile nu ma puteam hotara daca sa rad in continuare pe gresia rece de jos..sau sa urc inapoi pe scaun..poate poate..scrii si tu ceva serios, si ma pot abtine.

    Keep Up Te Good Work !

  5. Retoric Says:

    multumesc domnule moldovean.


Comment: