Money, so they say, is the root of all evil today…
Zilele trecute, in timp ce ma inghesuiam ca sa prind un loc in picioare, in ambele picioare adica, in tramvai, mi-am indreptat privirea spre geam exact in momentul in care in cadru intra un grasan cu X5-ul, bine mersi la el in vapor, cu climatizare si tot confortul. Din cauza ca figura astuia imi parea prea cunoscuta, am dat jos repede de pe el vreo 30 de kile si m-am prins ca era de fapt un fost coleg de liceu.
Timp de patru ani colegul Marius a dovedit de nenumarate ori ca era un om bun de nimic. Nu se pricepea la nimic, nu avea nici o pasiune sau preocupare, cu exceptia unui singur lucru, de care era chiar obsedat si asupra caruia voi reveni.
In general avea in permanenta nevoie de ceilalti ca sa nu ramana corijent la toate materiile pe vara, si nu ca asta l-ar fi afectat tare, ci doar pentru ca nu ar fi avut chef sa-si strice vacanta de vara invatand in loc alerge dupa fete. Pentru ca asta facea colegul Marius 200% din timpul lui, liber sau nu: alerga dupa gagici mai ceva ca prezentatoarele stirilor sportive dupa Chivu. Si fara sa fiu ipocrit, desi mi-e foarte greu, va spun cu mana pe inima ca in ceea ce priveste gagicareala Marius era un fel de maestru sensei cu centura neagra, umerii apasati de multe trese si pieptul plin de decoratii.
Era genul care avea pe bune o agenda cu nume de gagici, muuulte nume de gagici! Practic, ce facea? Obtinea catalogurile tuturor claselor paralele atunci cand era elev de serviciu si copia toate numele de fete in agenda lui.
Dupa un anumit timp numele din agenda incepeau sa fie bifate si sa dispara, unul cate unul. Nu mai spun cata invidie provoca in jur, in randul celor mai putin norocosi sau dibaci, nu vreau sa intru in amanunte in legatura cu arsenalul de care dispunea si pe care il folosea cu maiestrie in atingerea “scopului final” pentru ca sunt convins ca nu as putea face fata unui asemenea val de lovituri in propria-mi mandrie, prefer sa fiu mai degraba ipocrit decat masochist, e mai confortabil. Va rog sa nu mai insistati, consider ca am fost suficient de cuprinzator. Ne linistim?! Ok.
Ce m-a intrigat pe mine in legatura cu Marius ar fi cam asa: ce cauta el in masina aia de multi bani? Cum, din moment ce abia era in stare sa scrie cat de cat dupa dictare? Cum a ajuns, mai nene, repetentul clasei sa sfideze cu posesiunile lui o intreaga generatie de premianti dintr-un liceu, de cartier ce-i drept, dar cu profil filologie-istorie?!?
Pai nu-ti vine sa-ti iei lumea in cap, sa-ti bagi picioarele in ea de scoala, sa-tyi crape sub picioare scara de valori pana incepi sa crezi ca calea usoara e cea mai cool, marfa, belea, smechera, etc optiune posibila? Nu-ti vine sa te duci sa faci la fara frecventa o facultate de Dat Marunt Din Gene sau de Tuguiat Frumos Buzele, sa bagi cateva sedinte la solar, sa pui apoi ochii pe un om dah valuare si sa faci exact cum sunt convins ca a facut si Marius, ca acuma mi-a picat si fisa (!), adica sa te casatoresti din dragoste?!?
Tags: dulce-amarui, intamplari, pamflet, pierde-vara, păţanii, Relatări
You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
iulie 5, 2008 at 2:27 am
sunt multe cazuri de astea. unii stau si invata ca prostii, si au numai ghinioane. si altu care era vai de curu lui, da de o fetisoara cu bani, care e in limba dupa el..si s-a scos pe viata.
iulie 6, 2008 at 5:29 pm
Diferenta dintre o persoana care a intrat la bani prin shmecherie si una care a muncit ca sa ajunga la nivelul la care este se poate vedea clar prin atitudinea pe care o au cand conduc, nu neaparat prin masina. Daca vezi un tip imbracat intr-un maieu ce sta sa plezneasca de pectorali, cu neshte ochelari oglinda si cu lantzu de 99 de karate-judo de aur la volanul unui mertzan este una, si sa vezi un barbat elegant, imbracat la 4 ace, conducand aceeasi masina, este alta. Diferenta se afla la mansarda, nu in buzunar…
iulie 6, 2008 at 9:02 pm
Adrian, ai atins un subiect al caror protagonisti sunt extrem de “la moda”astazi. Nu odata, scara de valori s-a intors cu inversu-n sus, nu odata, niste neica-nimeni, ajungand sa urce undeva sus, unde, fara o propta puternica, o speculatie, un tun, o excrocherie n-ar fi ajuns niciodata, iar de acolo, din inaltimea noii lui pozitii, privindu-i pe toti acei care sunt capabili, inteligenti dar nu au prins trenul care trebuie, cu un total dispret si aroganta. Acesta este pozitia marlanului contemporan, ce cauta sa epateze cu masina lui bengoasa si cu kilele de aur imprastiate pe piept, gat,sau maini, ce te agreseaza pe strada, in parcare, cu sistemele audio sofisticate si boxele superputernice, dar la care se aud cele mai de top manele, si acesta, un gen muzical importat de aiurea, dar care aduce elogii tocmai unor asemenea subiecti cu bani si cu “valoare”.
iulie 7, 2008 at 3:41 pm
Felicitări, ai fost coleg cu cocalarul român pe stil nou
iulie 7, 2008 at 7:23 pm
mi-a placut aia cu “ca calea usoara e cea mai cool”.face parte din finalurile tale cu priza pe care mi-ai spus ca le incerci?
)
legat pe bune de subiect iti marturisex ca ma ajunge uneori disperarea si parca mi-as dori si eu sa am uneori talentul astora de a agata gagici de gagici si de a face bani din combinatii.
iulie 7, 2008 at 10:10 pm
Unfortunately, banii sunt libertate, libertatea de a face ce vrei si de a fi ce vrei. Marius e mai liber decat altii insa nu e suficient de destept incat sa o realizeze…
iulie 8, 2008 at 10:04 am
Ehh, lasa ca toti avem momente in care ne-am dor sa fim prosti. Oricum, fiecare cu prioritatile lor si cercurile lor de prieteni. Sa schimbam putin situatia si sa introducem constiinta ta in corpul lui. Un fel de http://suntcalm.blogspot.com/2008/01/absent.html dar adaptat situatiei. Cam in cate zile te-ai sinucide?
iulie 10, 2008 at 10:15 am
Alexandru – prietene, esti pe langa subiect.