Halkidiki 2008 – Între tzatziki şi torticolis – ep. 1: Impresii generale

Sagapao, pao, pao, porc cu cacaaao, vorba cântecului…
Porc cu cacao nu am consumat, în schimb am prestat la peşte, fructe şi legume de mare până ce am început să le redau naturii, respectiv Mării Egee, cu toate că plătisem pentru ele!
Dar să începem cu începutul.

Dacă n-ai avion şi nici măcar bani de o călătorie cu avionul, dacă eşti doar zgârcit sau pur şi simplu masochist, pentru a ajunge în Grecia va trebui să tranzitezi Bulgaria. Deplasarea o poţi face cu maşina ta. Preferabil ar fi să plecaţi mai mulţi, cu mai multe maşini în coloană, măcar două, pentru că dacă poveştile cu tâlhari bulgari îmbrăcaţi în poliţişti prin păduri sunt doar parţial adevărate, poliţiştii reali de prin păduri abia aşteaptă să te pârlească din motive inventate, la fiecare 20 de kilometri, dacă te văd singur. Dacă nu ai nici maşina, vei lua autocarul, pentru că, oricât ai insista, călătoria cu căruţa pe drumurile europene este interzisă. Autocar înseamnă pe scurt: aer condiţionat, muzică disco din ’77 – dar asta o rezolvi cu un player numai al tău, popas din două în două ore – deci vreo 5-6 în total, trece timpul, nici nu îţi dai seama cum. Bălgaria, acest “no man’s land” destul de lat,  te va face să exclami “bă, uite o ţară mai naşpa decât a noastră!”
La vamă la greci vei ajunge noaptea, iar după ce treci de vamă n-o să-ţi poţi da seama atât de brusc de diferenţă până nu vei ajunge într-un loc mai populat, pentru a putea vedea deosebirile dintre construcţiile de tip comunist, atât de familiare nouă (din păcate) şi bulgarilor (din fericire), diferenţa dintre ele şi nişte locuinţe în adevăratul sens al cuvântului, fie ele blocuri sau case. Dacă n-ai mai fost plecat din ţară o sa te simţi probabil precum un peruş evadat din colivie.

Mi-am permis să clasific tot ce am văzut şi trăit în Grecia  în bun şi rău, plăcut şi naşpa, aşa cum am procedat şi la faţa locului, cu ajutorul cuvintelor tzatziki pentru bun şi respectiv torticolis, pentru tot ce e naşpa în Grecia. Pentru conformitate: drumul până în Grecia e torticolis, dar odată ajuns acolo e tzatziki!

Daaa, am ajuns în sfârşit la locul unde se întâlnesc muntele cu marea, aşa cum spuneam când eram mic, locul unde se întâlnesc falşii crestini piosi cu Muntele Athos, unde se întâlnesc locurile din imaginaţia ta cu realitatea şi – chiar dacă nu în foarte mare măsură – hoţul cu prostul.

Da, prieteni, am zburat cu pescăruşii, am înotat cu peştii şi m-am ferit de soare ca de Dracu, pentru că, fie şi numai 800 de kilometri mai la sud de România, Grecia e mult mai pârjolită, probabil şi din cauza vegetaţiei mai sărace, îmi şopteşte o sinapsă rătăcită.
Atenţie la soare, deci! E torticolis!

La faţa locului

La prima vedere, fără să fiu deloc cusurgiu, am exclamat: se putea şi mai bine! La cât de răsfăţaţi au fost grecii în ’81, când au intrat singuri pe val în Uniune, la câte fonduri s-au băgat atunci în curul lor – şi o bună parte chiar în turism – credeţi-mă, se putea şi mai bine! Pentru că mai sunt încă multe locuri care arată precum în anii ’80. Dar depinde în mare parte şi de locuri în particular, n-am să compar acum o mare aşezare turistică unde chiar se vede invesiţia, cu un sat de pescari care s-a adaptat zonei şi a început doar de câţiva ani să primească la rândul lui turişti. Diferenţele sunt evidente. Rămân însă la părerea mea şi anume că se putea şi mai bine.

Grecii sunt ciudaţi: îţi confirmă un lucru total aiurea, dacă mă întrebi pe mine, şi anume cu NE! Ne, ne, ne! Asta ar trebui să te scoată din ceaţă şi să te ajute, dacă de exemplu te-ai rătăcit şi ai nevoie de un punct de sprijin? Îţi confirmă cu NE, din cauză că ceea ce ţie îţi sună a negaţie evidentă, pentru ei este da, un da hotărît şi indubitabil. Aşa e limba greacă, imposibilă…
Acuma, nu că m-aş fi şforţat eu prea tare cu limba, că doar nu eram la multinaţională încercând să înteleg engleza asiatică, eram în concediu şi mai mult de-al naibi, uite aşa, n-am vrut să învăţ nimic, drept urmare, când m-am întors acasă mi-am dat seama că nu ştiu un cuvânt în greacă! Mai rău decât ultimul ignorant de pe pământ, zic, până şi un inginer se întoarce cu câteva cuvinte învaţate din ţara unde a stat o săptămână întreagă, ca să se dea mare că şi el poate oricând să fie filolog.
Pe mine m-au ajutat foarte mult chirilicele pe care le ştiam de la “leka noş deţa”. Adunate împreuna cu caracterele specific greceşti (sîc!) pe care le-am desluşit pe loc, reuseam să citesc fără probleme în greacă. Dar ce folos, atunci când înţelesul cuvintelor îţi este total străin, ba mai mult, total opus, absolut inaccesibil, ostil chiar!
În concluzie, limba greacă e torticolis!

Închei această scurtă prezentare lansând următoarea provocare:

Ok, ce vreţi să ştiţi? Nuu, afară de cât e berea?
Mâncare / băutură?
Femei_ …bărbaţi?
Plajă?
Excursii?
Cumpărături?

Ca să ştiu ce scriu în episodul următor.
Dacă nu primesc feed-back am să scriu numai despre torticolis, nexam tzatziki! Ne, ne!

_____________________________________________

Nu rataţi următorul episod:

Halkidiki 2008 – Între tzatziki şi torticolis – ep. 2: Amanunte picante despre greci

Explore posts in the same categories: Fotojurnal de călătorie

Etichete: Foto-jurnal de călătorie, Grecia, Halkidiki, tzatziki

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.