De ce nu împrumut cărţi

Nu mai am pic de încredere în bănci, de aceea prefer să folosesc metode experimentale pentru a-mi administra economiile. De altfel metoda mea este singura metodă care s-a dovedit a fi funcţională în ceea ce mă priveşte, ţinând cont de faptul că nu am cum să investesc în tablouri pentru că mă pricep doar deloc, iar bursa mi se pare un fel de organizaţie ocultă, unde numai unul ca Oreste s-ar descurca.
În fix aceeaşi ordine de idei, Conul Leu leşină de fiecare dată când Coniţa Euro işi ridică un pic voalul de pe faţă  iar băncile, fie ele cât de tari şi musculoase şi americăneşti, au început să pice precum credibilitatea PD-L-ului în faţa alegătorului.

Prefer deci ca momentan să îmi păstrez mici economii în valută. Le aşez frumos pe căprării şi le plasez strategic, prin cărtile din bibliotecă, în funcţie de scopul şi destinaţia fiecărui cont deschis în parte. Cheile conturilor sunt criptate la mine în creierii capului, conform unor algoritmi ştiuţi numai de posesor. Spre exemplu, banii de seminţe şi bere sunt în “Codul bunelor maniere”.

Astfel conturile mele curente nu au duşmani naturali cunoscuţi. Nu mă tem de hoţi, hoţii sunt ignoranţi. Dacă mi-ar sparge casa, ultimul loc în care hoţii ar căuta bani ar fi cărţile mele. Păi, cine a mai văzut recidivist cu cagula pe faţă, răsfoind o carte?

Mă tem doar de accidente şi încerc să le evit pe cât pot. Dar accidentele sunt prin definiţie imprevizibile şi se pot întâmpla…
Ca atunci când a apucat-o cheful pe nevastă-mea să citească Dunele lui Herbert, de exemplu… Mi-a luat o jumătate de oră să încerc s-o conving că Dune e de fapt o poveste de toată jena şi că nu merită efortul şi timpul pierdut parcurgerii celor şase volume plictisitoare care nu duc niciunde şi nici măcar nu sunt scrise în ordinea cronologică firească. Nu mi-a mers cu minciuna, drept urmare viitoarea mea placă video GEFORCE 7300GT – XFX PV-T73E-UARG poate fi admirată acum pe umerii ei, sub formă de bluziţă de la Esprite.

Explore posts in the same categories: Întâmplări, povestiri, relatări, păţanii

Tags: , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

8 Comments on “De ce nu împrumut cărţi”

  1. raluca Says:

    adi trebuie sa recunosti ca “bluziţa de la Esprit” e de milioane…la propriu! :D

  2. talib Says:

    ce tare, si eu tin banii printre carti dar faza e ca nu mai stiu in care! ravasesc biblioteca de fiecare data cand trebuie sa fac o “retragere de numerar” :D

  3. ameţitul Says:

    am găsit acu’ vr’o săptămână, într-un Faulkner, o hărtie de 10.000 de prin ‘99, cred…
    cam p-atunci am renunţat io la metoda asta, şi se pare că bine am făcut :)

  4. PhenoBarbieDoll Says:

    io am gasit 50 RON intr-un buzunar la o geaca, erau acolo de prin martie :D

  5. krossfire Says:

    Hmm…cred ca ultimul loc in care hotii ar cauta ar fi baia, caz in car li-ai putea indesa in cutii goale de after !


  6. [...] De ce nu e bine să ascunzi banii prin cărţi- Pentru că există neveste… [...]

  7. piese auto Says:

    Buna idee, suscrib si eu si o sa trec la aplicatie. Ce bine ca nevastame-a nu citeste carti. Insa are alta problema – e obsedata de curatenie. Si daca se apoca sa stearga praful pe la carti?

  8. andreea_none Says:

    am si eu o mica povestioara de gen.
    nu mi-am dat seama si in liceu am pus banii “pentru zile negre” intr-o carte imprumutata de la biblioteca liceului!
    pentru ca eram mai abonata decat abonatii, ma cunosteau bibliotecarele iar intr-o zi ma scot din ora val-vartej foarte abatute, eu m-am speriat crezand ca s-a intamplat ceva rau: pai avem o surpriza pentru tine! ne-am gandit sa te scoatem la un fum si sa te si platim cu banii ce i-ai uitat in cartea cutare!


Comment: