București, satul

Se împlinesc doi ani de când m-am mutat la casă nouă, timp în care în apartamentul de deasupra s-au perindat mai mulți locatari decât miniștri de Externe în guvernele Boc. Mulți, dar proști, și în general oameni care nu au habar cum se trăiește în comun, cu toate că vin din sate. Indivizi care nu realizează că betonul nu antifonează precum chirpicul, podeaua lor e ca și plafonul meu, iar televizorul are și buton de oprit. Îi știți, zic de ăia care spun acasă fundăturii originare (cu toate că nu au mai fost pe acolo de când erau mici), nu orașului care i-a spălat, i-a educat, și îi hrănește.

S-au vânturat deasupra capetelor noastre indivizi câte 3-4, trecuți doar doi la întreținere, vorbitori de limba română, moldovenească, oltenească și țigănească ucraineană. Unii probabil erau crescuți lângă pârâu, altfel nu-mi explic de ce lăsau tot timpul apa să curgă, ca și cum ar fi fost inclusă în prețul chiriei. Alții tropăiau pe parchet de parcă aveau copite. Majoritatea se strigau prin casă dintr-o camera într-alta, așa, ca peste gard la ei, numai că mai tare. Au mai fost unii care cântau, dar aici mă abțin să critic, interpretând asta ca un act artistic, cu toate că prestau numai tâmpenii.

Cu cei din urmă chiriași mi-a fost foarte greu să mă lămuresc: în primele două, trei săptămâni se auzea doar sex, de trei-patru ori pe zi, de-am crezut în prima fază că apartamentul de deasupra s-a transformat în tractir. Pentru că, să fim serioși, nimeni nu se aia de patru ori pe zi! Mai apoi însă, cele patru acte de iubire zilnice au început să se transforme în acte de iubire ceva mai dură, spre violență, prefăcându-se într-un final în bătaie curată, fără sexuc. Așa mi-am dat seama despre ce fel de oameni vorbim: doar un cuplu tânăr, care a trăit intens și în mare viteza, arzând cu nerăbdare etapele căsniciei și ale vieții.

Explore posts in the same categories: Întâmplări, povestiri, relatări, păţanii

Etichete: vecini

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.